Navigation Menu+

Tanzania, Bere din banane Ziua opt

Posted by in Africa, Vacante | 0 comments

Ziua a opta ne-a adus un mic dejun rapid si imbarcarea in masina. Ultima zi de Safari  ne pregatea ceva cu totul diferit de celelalte zile petrecute in Tanzania, un tur prin un mic sat din apropierea Arushei si vizitarea Parcului de Reptile.  Mto wa Mbu este un sat situat la 120 km de Arusha si populat de 18.000 de oameni care fac parte din 120 de triburi.  Zona este strabatuta de 3 rauri : Kirurumu, Mahamoud si Magadini. Denumirea de Mto wa Mbu inseamna in traducere literara “Raul tantarilor”. In sat se afla in jur de 30 de specii de bananieri, de aceea exportul este ridicat. In acest sat poti alege unul din tururile puse la dispozitie de organizatiile de binefacere locale din zona, insa noi am preferat un tur rapid, ce a durat in jur de 2 ore.

Ghidul nostru era Joseph, un localnic mandru de zona in care traieste. In prima parte a turului ne-au fost prezentate lanurile de orez din zona cea mai umeda a satului si ni s-a spus povestea de cultivare manuala.  Joseph a tinut sa ne arate si conditiile in care locuiesc oamenii in Tanzania. Am vazut cateva case de ciment, neterminate, iar Joseph ne-a spus ca in Tanzania oamenii tineri dupa ce se casatoresc, traiesc in case facute din paie si lut cu acoperis de frunze uscate de banan. Cand aduna o mica suma de bani, isi incep a construi casa si asa fac timp de 10 ani, construiesc pas cu pas pana o termina.

A construi o casa la vreo 7 camere, iti trebuie in jur de 20.000 de USD.  O localnica a fost binevoitoare sa ne lase sa ii vizitam si mica casa de lut, care era formata din “casa mare” cu domitoarele, bucataria in alta mica constructie in care aveai un foc in mijloc si o mica bancuta, iar dusul si toaleta era afara in aceasta mica constructie din crengi si frunze de bananier.  Dupa aceasta vizita, prin padurea de bananieri de prin sat, Joseph ne-a dus sa vizitam artistii locali, un grup format din barbati care se ocupau toata ziua cu sculptat bucati mai mici sau mai mari de lemn, pe care le transformau in statuiete si masti pentru turistii veniti in vizita. Mi s-a oferit sansa de a sculpta si deh, mi-au venit in minte cei 4 ani de liceu in care cam asta am facut (si pe diploma cica sunt “sculptor”), asa ca am incercat sa imi arat talentul putin ruginit si cu putina frica de a nu distruge opera omului.  Ni s-a spus ca in general ei sculpteaza ce viseaza noaptea, iar undeva deoparte, stateau cateva statuiete mai inalte, cu imagini destul de ciudate, despre care ni s-a spus ca sunt operele unor artisti din tribul Masai.

Urmatoarea oprire a fost la “fabrica” de bere facuta din banane.  Berea de banane este facuta in conditii super neigienice prin fermentarea bananelor nu foarte coapte doar din doua soiuri :igikashi si igisahira.  Pentru a accelera coacerea bananelor, localnicii fac o gaura in pamant, dupa care aseaza frunze uscate de banane peste si le dau foc. Peste se aseaza un alt rand de frunze verzi de banane , iar peste acest rand sunt asezate banenele necoapte.  Coacerea bananelor in acest mod dureaza intre 4-6 zile, in sezonul uscat. In sezonul umed insa, bananele sunt coapte la gura sobelor. Berea de banane contine de regula o treime igikashi si doua treimi igisahira. Dupa ce li se da coaja jos, bananele sunt macerate manual pana se inmoaie.  Ni s-au aratat si camerele de fermentatie, care pe langa mizeria si mirosul oferit, locatia era si plina de muste si albine.  Am refuzat a gusta aceasta “licoare”, insa starea de ebrietate a localnicilor ce se infruptau din bere la fata locului mi-a dat impresia ca aceasta “licoare” e destul de tare.  Bineinteles, ca am fost prinsi la fata locului de un tinerel plin de “cunostinte” in ale limbii engleze dar si cu multe idei de a face “business” cu noi printre aburii betiei.

Am plecat dupa o vreme prin sat la colindat iar, unde am vazut si cateva scoli, o discoteca/club ce arata destul de sec si neprimitor, strazile erau pline de praf si mizerie si ne rugam ca sa nu treaca vreo masina pe langa noi sa ne umple de praf, cateva biserici care le alinau sufletele atat celor vii cat si celor morti si am invatat ca unele triburi isi ingroapa mortii in fata caselor, si nu un ultimul rand am aflat si ce inseamna cuvantul “Mzungu” (traducere libera, om alb) si asta datorita unor copiii care alergau dupa noi si strigau de mama focului mzungu.

Vizita era spre sfarsite, asa ca am fost dusi la locul de plecare unde am fost rugati sa completam cateva formulare cu impresia asupra turului, dupa care ne-am pornit la drum, nu fara a plati o “taxa” de 10 mii de silingi lui Joseph (la sfatul lui Cristian). Pe drum am oprit la cateva asa zise “magazine de strada” unde familia lui Cristian detinea jumate din ele, si pentru ca Cristian ne-a rugat sa cheltuim macar 20 mii de silingi sa ii ajutam familia, mi-am facut putin de cap si am cheltuit in jur de 70 mii de silingi, fapt pentru care atat Cristian cat si varul lui, patronul magazinului ne-a multumit.

Pranzul l-am luat in Parcul de Reptile, nu insa inainte de a vizita parcul. Am admirat, cu ajutorul unui ghid, o are colectie de serpi : pitoni, mamba neagra si verde, cobre, vipere, broaste testoase, un babuin galben care e pe cale e disparitie, cateva bufnite si un vultur, crocodili si soparle si nu in ultimul rand, ne-am bucurat de ocazia de a “ne juca” cu un sarpe. Masa am luat-o la aer printre custile cu serpi, unde insa nu am mancat foarte mult, asa ca l-am rugat pe Cristian sa dea mancarea ramasa la unul din localnicii din zona, insa el a preferat sa o impacheteze si sa o ia cu el. Nu m-a interesat atata timp cat nu aruncam mancare.  Langa acest parc, la iesire, peste strada, se afla o clinica in care probabil, in caz de muscatura cu venin, aveai acces la un antiviperin.

Seara am fost cazati in satul Karatu, satul in care a fost nascut Cristian, asa ca pe la orele 4pm ora locala, l-am rugat pe Cristian sa ne duca la lodge si i-am dat liber pentru restul zilei sa mearga sa isi viziteze familia. La lodge, ni s-a oferit cea mai luxoasa casuta din zona, care era destul de departe de lobby si intrare, insa un design interior foarte interesant.  Pana la apunerea soarelui, m-am bucurat de o bautura rece, soare si apa calda din piscina, iar internetul era binevenit dupa cateva zile in care nu am avut acces la el.  Ne-am plimbat putin prin imprejurimile lodge-ului, ce continea un bar, un restaurant in care am luat cina si micul dejun urmatoarea zi, un cafe internet, cateva casute ascunse de vegetatia bogata a zonei si daca nu ma pot abtine sa cresc plante tropicale in tinuturile Canadei, am “furat ” si cateva seminte de la cativa copaci pe care le-am ascuns in trusa de prim ajutor sa le pot duce peste granita.  Dupa ce am servit cateva beri la micul bar, am mers sa mancam dupa care ne-am retras la odihna.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *