Navigation Menu+

Enter the Void 2009

Posted by in Filme | 0 comments

Chiar ar fi atât de fascinant să existe certitudinea că după moarte sufletul va pluti deasupra lumii în care ai trăit, observând concret tot ceea ce se întâmplă după? Dar ce faci când lucrurile merg atât de rău pentru cei ce au rămas şi ai vrea să intervii? De câte porţi ar fi nevoie pentru ca sufletul să se despartă definitiv de materie? Chiar să fi fost compasiunea cel mai important sens al vieţii?!

Enter the Void este o lucrare foarte bună a regizorului argentinian Gaspar Noé şi începe cu aceiaşi nuanţă de dezechilibru care marchează tot filmul, arătând lumea prin ochii lui Oscar, personajul principal al filmului, un junkist care, împreună cu sora lui, Linda, a avut parte de nişte tulburări psihice în copilărie şi acum locuiesc amândoi în Tokyo, un oraş imens, haotic, plin de culori, un oraş etalon pentru vieţi trăite la intesitate maximă. Totul se rezumă la perspectivele lui Oscar, la început, activităţile lui de dealer şi ‘interacţiunile’ cu sora lui care lucrează ca stripteoză, apoi, după moartea lui Oscar, viziunea lui de undeva de deasupra oraşului, observând cum continuă viaţa Lindei, plus secvenţele din copilăriile celor doi, dar de data asta îl vedem pe Oscar de undeva din spate, asta dacă la început totul arăta ca şi când ochii lui ar fi avut nişte camere de filmat minuscule ataşate.

Introducerea, de la generic până la momentul în care Oscar moare, nu scoate la iveală prea multe semne care să indice că ar fi vorba despre ceva mai mult decât expediţiile cuiva pe un teritoriu îmbibat de halucinogene, doar una dintre multele poveşti care-şi ţine personajele in mişcare doar prin punctele care leagă experienţe cu dependenţa şi exploatarea efectelor. Doar faptul că Oscar îi spune Lindei că: “… se zice că după ce mori, zbori.” vorbindu-i totodată despre Cartea Tibetană a Morţilor, un ‘manual’ clasic despre ‘întâmplările’ de după moarte şi teorii ale reîncarnării, lucruri care îl atrag, deschide o paranteză care conţine câteva indicii despre substanţa scenariului. Apoi, rămânem tot în pielea lui Oscar care se resfaţă cu nişte DMT şi se pierde în lumea de fractali, continuând cursul firesc al unui junker. Practic, Enter the Void a fost cel mai bine apreciat de pasionaţii de călătoriile forţate de circumstanţe narcotice, fiind considerat o ‘lecţie’ de degradere care lasă multe amprente pe interior.

Multe imagini neclare, scene vagi, altele cu un caracter dur, fără prea mult sens cronologic, nu fac decât să declanşeze o stare de spirit cu o goliciune teribilă. Unii spuneau că scenele cu conţinut sexual au fost introduse doar pentru a cerşi senzaţionalul, totuşi, cum ar arăta o lume trasnscrisă după scenariul Enter the Void? Caracterul uman a devenit demult previzibil iar viciile duse la extrem s-au aşternut de fiecare dată ca nişte urmări logice în urma unor pierderi.

Efectele vizuale poate nu sunt printre cele devastatoare găsite în cinematografia relativ recentă, dar scopul este atins cu siguranţă, o lume atât de deplorabilă în modul în care Gaspar Noé a conceput-o, nu poate fi văzută altfel.

Enter the Void se întinde pe o durată de 161 de minute, aşa că dacă unii văd destule scene ca fiind plictisitoare sau fără prea mult substrat, alţii le găsesc ca pe un prilej bun de meditaţie. Oscar i-a promis cândva Lindei că nu o va părăsi, lucru care s-a întâmplat indiferent de faptul că a fost omorât şi e uşor de remarcat cum cei doi s-au lăsat duşi de val spre nişte ipostaze incestuoase. Nu este vorba despre vreo revelaţie în creaţia de film, dar categoric e un exerciţiu util de psihologie.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *