Navigation Menu+

CAREI-TORINO-PALERMO – ziua 2

Posted by in Europa, Vacante | 0 comments

TORINO-PALERMO. Era ora 6 seara si numaram deja 26 de ore de nesomn in gara din Torino.

Imi luam ramas bun de la Tomoriki si cautam in gand partile bune ale ghinionului meu; voi traversa toata Italia cu trenul in 24 de ore in loc sa o traversez in o ora cu avionul. Ce naiba! Pana la urma sa vad toata coasta de Vest a Italiei CU VEDERE LA MARE! :)

Trenul a pornit si compartimentul s-a umplut de oameni si cuvinte multe cum numai in Italia se poate intampla. Toata lumea era vesela, sociabila si dispusa sa vorbeasca. Italienii gasesc motiv de vorba indiferent de context.

Cu dictionarul la indemana, am incercat sa particip la conversatie. Cu dictionarul, da! Deoarece italienii nu vorbesc aproape nicio alta limba decat limba italiana, dar se lauda ca vorbesc unu sau mai multe dialecte ca si cum ar fi vorba de limbi de circulatie internationala, iar cand vorbesc in dialect dictionarul nu mai are nici o functonalitate.

Cu timpul am constatat pe pielea mea ca dialectele Milanez, Roman sau Sicilian sunt  ATAT de diferite intre ele incat un italian care vorbeste in dialect Milanez nu se intelege cu in italian care vorbeste in dialect Sicilian. De asemenea este de retinut ca anumiti italieni nu vorbesc limba italiana oficiala DELOC! Vorbesc NUMAI in dialect, iar atunci e bine sa fii bun la “body language”, care este o alta “limba” care exista in paralel cu limba italiana! :)

Pana la urma  calatoria cu trenul de-a lungul coastei vestice a fost o experienta memorabila si placuta, mai ales pentru ca in marea majoritate a timpului am avut vedere la Marea Mediteraneana.

Cand am ajuns la Salerno am tresarit crezand ca am ajuns (Salerno-Palermo, Iceberg-Goldberg). La Napoli calatorii faceau glume si imi spuneau ca as face bine sa nu-mi scot mana pe geam, deoarece s-ar putea sa imi “pierd” ceasul. Infractionalitatea de la Napoli e mitica, legendara si binecunoscuta. Daca nu stii unde esti, imi spuneau, scoate mana pe geam. Daca nu mai ai ceas, SIGUR esti la Napoli. Calatorii din compartiment veneau si plecau, pana cand in apropiere de Reggio di Calabria, in compartiment a intrat un tanar care calatorea si el pana la Palermo. Il chema Marco Nu-Stiu-Cummo si abia dupa 6 luni de la aceasta calatorie, rememorand dialogul cu el, mi-am dat seama cat de obraznic fusese.

Reggio di Calabria este ACEA statie de tren unde se termina Peninsula Italica, si pentru ca sa ajungi pe Insula Sicilia, se traverseaza stramtoarea pana la Messina cu…. Vaporul. Da! Cu Vaporul! Trenul intra in vapor si dupa ce vaporul traverseaza stramtoarea cu trenul in el, trenul iese din vapor si isi continua restul de 300 de km pana la Palermo pe insula.

In timpul de o ora in care se traverseaza distanta maritima Reggio di Calabria-Messina, trenul ramane parcat intr-o hala din nivelurile inferioare ale trenului, insa calatorii din tren sunt bineveniti sa urce pe puntea navei sa se bucure de calatorie in aer liber sau la bar. Eu am ramas in tren inspaimantata de ideea ca “cineva” ar putea sa imi fure bagajele. Marco Nu-Stiu-Cummo a ramas o parte din timp cu mine incercand sa ma convinga sa urc cu el pe punte “Titanic Style” imi inchipuiam eu. Vazand ca refuzam sa urc pe punte mi-a spus plin de entuziasm: “Allora scopiamo?”. Am luat frumusel dictionarul, am cautat “scopa = mătură”,  “scopare = maturare; navalnic; iute”. M-am simtit jignita ca acest italian, numai pentru ca sunt romanca sa gandea sa ma puna sa matur prin tren. Aveau romanii o reputatie chiar ATAT de proasta? Ca ce chestie trebuia eu sa fac curat pe tren??? … si am refuzat vehement. Mai tarziu am aflat/invatat jargonul Italian, si am constatat ca in realitate Marco Nu-Stiu-Cummo imi propunea o partida de amor…”Titanic Style”, desigur! :)

Trenul n-a ajuns la Palermo dupa 24 de ore, precum era scris pe biletul meu.

Trenul a ajuns la Palermo dupa 28 de ore de calatorie. Cand intr-un final apoteotic am coborat din tren dupa un total de 54 de ore de calatorie  la ora  10 seara, nu ma mai astepta nici un reprezentant al Academiei di belle Arti e Restauro Abadir. In cele 54 de ore de calatorie am avut timp sa imi construiesc si sa memorez o fraza in italiana pentru orice eventualitate, astfel ca am dat telefon la Academie, si spre surprinderea mea o voce mi-a raspuns. NU stiu ce mi-a spus. Am inchis telefonul si neavand altceva mai bun de facut decat sa astept un reprezentant al Academiei, m-am asezat pe valiza mea in mijlocul garii pentru mai multa vizibilitate si am asteptat. Niciodata in viata mea de pana atunci nu vazusem atat de multi barbati care se plimba la brat si se pupa intre ei atat de des.

Prima impresie despre Sicilia: Oare aici nu le plac femeile, deloc?

Dupa circa o ora de asteptare am “asimiliat” obiceiurile localnicilor. Ramasa singura cuc in gara, la un moment dat in fata mea s-a prosternat o sutana neagra lunga pana in pamant. Un preot inalt, celbos si cu ochelari grosi imi zambea cu bratele larg deschise. M-a luat in brate, m-a pupat, mi-a urat bun venit si m-a luat pe sus cu bagaje cu tot. Academia facea parte dintr-o Abatie Benedictina iar acesta era insusi Parintele Abate, Don Salvatore Leonarda.

Constatam cu amuzament ca din cauza oboselii nu mai puteam articula cuvinte in nicio limba. Priveam pe geamul masinii, noaptea era intunecoasa, adanca si silentioasa. Ajunsesem la Palermo, dar Academia era intr-un varf de munte, aproape ca in Harry Potter, dar la San Martino delle Scale.

________

Data viitoare: din San Martino (delle Scale).

so…U LIKE?

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *