Navigation Menu+

Zanzibar ziua doi

Posted by in Africa, Vacante | 0 comments

Urmatoarea zi am hotarat sa plecam de la hotel, in Stone Town, un mic orasel cu influente islamice situat in partea de vest a insulei Unguja. Stone Town a fost , in vechime, capitala Sultanatului din Zanzibar, un loc care era recunoscut ca centru de comert pentru mirodenii dar si ca centru de vanzare a sclavilor pana in secolul XIX.
Orasul Stone Town e un mix de cultura, imbinand frumos cultura swahili, cu cea persana, araba, indiana si europeana. Am luat taxiul de la hotel si am poposit in fata unei cladiri maiestuoase, ce poarta numele de “House of Wonders”. Cladirea a fost construita in anul 1883 si restaurata dupa razboiul Anglo-Zanzibar in 1896. Principala destinatie a acestui palat era rezidenta sultanilor. Este prima cladire din Africa care a avut electricitate si dispunea de un lift. Din anul 2000 Palatul a fost transformat in muzeu. Dupa ce am platit o taxa de cativa dolari, am intrat sa vizitam imensul Palat. Exponatele destul de saracacioase, nu mi-au deschis un mare interes, insa cand am ajuns la un etaj superior si am gasit o imensa terasa de unde puteai admira atat oceanul cat si mare parte a orasului, m-a bucurat.  Prin ferestrele acoperite de usi de lemn, am putut vedea camere pline de carti aruncate pe jos, si cativa tineri ocupati cu studiul lor.
Dupa aceasta vizita, am mers prin oras la cumparaturi. Micile magazine de prin zona, asezate pe alei inguste, ofereau o gama larga de lucruri, de la bijuterii si haine pana la alimente iar mirosul mirodeniilor se simtea la fiecare pas. Am poposit intr-un magazin plin de bijuterii, unde m-am pus pe targuit la preturi pentru cateva coliere facute din nuca de cocos si un inel, pe care am reusit sa le cumpar la un pret destul de avantajos. Dupa, ne-am oprit la un alt magazin sa cumparam cateva mirodenii, unde am gasit niste seturi, facute sub forma de harta a Africii din frunza de banane si ce contineau mici pungute cu mirodenii.
La pranz am hotarat sa ne oprim la barul unui hotel sa bem ceva, pentru ca soarele isi facuse datoria sa ne usuce. Am comandat ceva de baut si am mers la etajul 5 unde aveau o mica terasa. Am asteptat in jur de 15 minute sa ni se aduca doua bauturi, dupa care am decis sa coboram sa vedem care e treaba. Cand am coborat, am realizat ca cei ce lucrau acolo erau prea ocupati cu statul la vorba, asa ca am baut licoarea rapid si am plecat fara sa lasam vreun bacsis. Am hotarat sa cautam cu ajutorul unei harti Catedrala Anglicana, locatie care a fost construita deasupra locasurilor unde erau tinuti sclavii in vechime. Am umblat prin oras fara prea multa noima, pentru ca strazile nu au semne, am trecut prin fata unei Universitati (The University of Zanzibar), cladire care,daca nu ar fi avut denumirea deasupra, nu ai fi zis ca este universitate, unde cativa studenti stateau in fata, femeile cu capul acoperit alaturi de cativa baietei tinerei si cu vise marete. Din intamplare am ajuns si la Catedrala Anglicana, unde am oprit in micul restaurant din cladire, sa bem apa. Bidoanele de apa comandate erau desfacute, asa ca am preferat sa bem cate o cola, era mai safe.
Dupa, am platit o taxa de 3 $ si am intrat sa vizitam. La subsol erau cateva mici unghere, cu un miros cumplit de urina si caldura, unde se aflau cateva lanturi si multe memorii din perioada sclavagista. Nu am rezistat foarte mult in acea locatie, asa ca am preferat sa astept in hol si sa admir cateva picturi asezate la vanzare in fata micului magazin. Am mers mai departe, sa vizitam Catedrala Anglicana, care a fost construita in secolul XIX pe locul unde cu ani in urma se afla Piata de Sclavi. In fata Catedralei se afla un mare copac, unde se spune ca erau legati sclavii si biciuiti. In partea laterala, se ridica un monument cumva din pamant, ce reprezinta un grup de sclavi in lanturi. E un sentiment destul de straniu sa vezi urme ale unei tragedii umane.
Dupa aceasta vizita, am plecat iar la colindat pana am ajuns la un bar, situat pe coasta oceanului, bar dedicat memoriei lui Freddie Mercury. In caz ca nu stiati, Freddie Mercury a fost nascut in Zanzibar si a trait in Zanzibar si India pentru o vreme. Am mancat o pizza si am admirat istoria lui Freddie scrisa pe meniul barului, iar muzica lui Freddie se repeta la nesfarsit toata ziua, lucru placut de altfel.  Pe seara am hotarat sa chemam un taxi sa ne reintoarcem la hotel. Am hotarat sa asteptam masina in statia de autobuz, unde la un moment dat in fata noastra sa opreste o masina si ne intreaba daca vrem sa mergem la Hakuna Matata (lodge-ul unde eram cazati). Am zis ca da si ne-am urcat in masina. Pe drum imi trecea prin cap “oare astia ne duc unde trebuie”?,si da, din fericire am ajuns unde trebuia. Seara a fost insotita de o mica plimbare pe plaja si somnul odihnitor de noapte.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *