Navigation Menu+

Romania, episodul 6 – Satul Zamfira si Slanic Prahova

Posted by in Europa, Vacante | 0 comments

Dupa ce am petrecut cateva zile in Brasov, am plecat spre Prahova, pe un drum pe care nu am fost pana acum, drumul prin Campina si Valenii de Munte, un drum care merita parcurs, plin de imagini superbe, drumul de munte, iarba verde, copacii inalti, mioarele la pascut. In Prahova am poposit in Satul Zamfira, un satuc asezat la vreo 12 km de Ploiesti. Nu vreau sa intru in detalii asupra vizitei mele acolo pentru ca nu are importanta, insa zona este foarte importanta pentru mine, amintirile dn copilarie revenind.

Zona nu s-a schimbat foarte mult, prunii plini de fructe se afla la tot pasul, insa bucuria mea, pe langa a petrece cateva zile in o casa taraneasca fara prea multe conditii, este de a vizita mai mereu cand sunt in zona Manastirea Zamfira. Manastirea Zamfira este o manastire de maici, ctitorie a epocii fanariote si este sezata pe Valea Teleajanului. Intotdeauna am fost fascinata de acest lacas, probabil in special pentru ca a fost pictata de Nicolae Grigorescu.

Anul acesta nu am ajuns, insa prin 2008 am tinut sa vizitez Slanic Prahova, o locatie de care am fost fascinata din copilarie. Slanic Prahova, dupa unii, are o denumire incorecta, insa este folosita pentru a evita confuzia cu Slanic Modova, locatie din Judetul Bacau. Dupa cum numele orasului sugereaza (“sare” in limba Slavona), istoria si economia orasului Slanic sunt in buna parte legate de prezenta unui zacamant important de sare in zona, atat in subteran cat si la suprafata. Imi aduceam aminte vag peisajul, insa mereu mi-a ramas intiparita in minte povestea “Grotei Miresei”. In Slanic Prahova se afla un munte de sare pe vremuri, unde in interior se afla o grota si un mic lac. Povestea spune ca o fata din zona a fost obligata de catre parinti sa se casatoreasca cu un baiat de familie bogata, in timp ce ea era indragostita de un baiat sarac. Asa ca, in noaptea nuntii a fugit si s-a innecat in lacul din grota, si aici denumirea de Grota Miresei.  Din pacate insa, ajungand in 2008 in zona, m-am intristat sa vad ca din munte nu a mai ramas nimic, nici nu ai stii ca acolo candva se afla un munte de sare. Orasul de altfel este foarte cunoscut pentru lacurile sarate sau bai unde lumea merge la tratamente.  In 2008 am vizitat si o Mina de Sare din zona, unde am mers sa cumparam cativa saci de sare pentru animalele rudelor mele de la Zamfira, unde ne-am apucat sa facem fotografii.  Din pacate insa, am fost vazuti de cativa angajati care ne-au “parat” la nenea cu securitatea care se afla la poarta si care a venit cu o falca in cer si cu una in pamant, sa ne spuna sa stergem pozele pentru ca este interzis sa facem fotografii. Si ma intreb de multe ori, de unde moda asta peste tot: in salile de teatru, in unele biserici, in muzee, interzisa fotografierea. Cred ca unii oameni nu realizeaza ca aceste locuri sunt publice si este inevitabil ca la un moment dat sa faci fotografii sau sa filmezi. Si pana la urma nu vad care este problema, de fapt o vad si mi se pare penibila: un motiv ar fii sa platesti dreptul de a fotografia si al doilea motiv faptul ca, in loc sa fotografiezi gratuit in unele cazuri, de ce nu sa fii obligat sa cumperi cartile lor in cazul in care ti se interzice filmatul.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *