Navigation Menu+

Carei-Torino-Palermo – Ziua 1

Posted by in Europa, Vacante | 0 comments

CAREI-TORINO. Am pornit cu trenul pe 31 Octombrie din Carei, care este un oras in Nord-Vestul Romaniei, despre care unii ar spune  ca se afla situat in “din curu lumii”.

Desi este orasul meu natal si se lauda cu un sit arheologic, un castel medieval, un parc dendrologic si bai termale, in realitate e ca o pastila efervescenta pe care o consumi destul de repede. Odata ajuns in oras, din cauza ca se intinde pe abia 100 km2, reusesti sa vizitezi toate obiectivele in mai putin de jumatate de zi, asa ca nu recomand sa faci o excursie dedicata acestui oras, dar daca se nimereste sa ajungi in zona, merita sa arunci un ochi! Pana la urma, Castelul e din jurul anului 1400.

Cand am pornit catre Italia, era o zi insorita si calduta, iar eu imi salutam lipita de geamul autobuzului, parintii, care deveneau din ce in ce mai mici in departare. Ma gandeam ca ma asteapta un drum lung, dar nici nu imi inchipuiam cat de lung urma sa fie.

Am ajuns la Torino pe 1 Noiembrie, dupa aprope 20 de ore de mers. Cand am coborat din autocar imi tremurau mainie de epuizare dar am vazut cu bucurie ca ma astepta bunul meu prieten Japonez Tomoriki, pentru a ma ajuta sa ajung la aeroport.

Atunci inca nu stiam ce zi importanta este Ziua Mortilor pentru Italieni. 1 Noiembrie e o zi atat de importanta incat nu ai nicio sansa sa prinzi bilet de avion pentru aceasta perioada a anului, si ca veni vorba sansele sa prinzi orice fel de bilet pentru orice mijloc de transport in comun: avion, autocar sau tren sunt infime!

Scapata de autocar am urcat in masina amicului meu si m-am asezat comod. Spre norocul si ghinionul meu, reusisem sa imi cumpar bilet de tren catre Palermo, ceea ce insemna ca aveam numai cateva ore de petrecut in Torino. In drum catre centrul orasului nu am reusit sa ma concentrez asupra arhitecturii sau a monumentelor deoarece ma simteam complesita de decoratiile de iarna care deja invadasera orasul.

Nici pana atunci nici de atunci nu am mai vazut fulgi de nea de marimea unei VW Beetle atarnati de undeva din cer deasupra soselelor si a trotuarelor, sustinuti de fire invizibile. Fiecare fulg desi impecabil de alb si perfect, arata diferit de calalalt si erau asezati la inaltimi diferite incat atat in masina cat si pe jos, ma simteam mai mica decat o furnica. Strazile erau intesate de toate natiile, intre care romanii nu erau nicidecum o minoritate, cu ochii inchisi m-as fi simit ca in Romania.

In scurtul moment de respiro avut intr-o cafenea, amicul meu mi-a explicat ca decoratiile erau urmarea fireasca a initiativei primariei orasului Torino de a activa imaginatia artistilor locali. Fiecare fulg a fost realizat la comada primariei de catre artistii locali pentru infrumusetarea cu cat mai mult stil si eleganta a orasului Torino, in pragul sarbatorilor de iarna.

Cafeneaua era si ea cum nu mai vazusem pana aunci. Mobilierul din lemn masiv de un maro inchis era perfect lustruit, se vorbea in soapta si chelnerii foiau peste tot. Mi se pareau frumosi; aratau ca-n filme: curtenitori, ingrijiti, apretati si cu manichiura impecabila fiecare purta un servet alb pe brat. Nu mai stiu sigur daca era cafenea sau restaurant, sigur nu-mi mai amintesc numele localului, stiu insa ca la momentul respectiv cand am apucat sa beau din cescuta calda cu cafea tremuram din toate incheieturile. Amicul meu era convins ca tremuram de emotie; atunci credeam ca tremur de oboseala, retroactiv, cred si eu ca de emotie. Aveam abia 21 de ani, si aceasta era prima mea iesire adevarata din tara.

( De atunci nu am mai mers NICIODATA  cu autobuzul in strainatate)

La ora 6 seara am urcat in trenul care urma sa ma duca la Palermo.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *