Navigation Menu+

Branduri de romani

Posted by in Ceilalti | 3 comments

In majoritatea lucurilor pe care le faci, echilibrul este cel ce te pozitioneaza la prea mult sau prea putin, adica la “esti cam nesimtit si te cam dai mare” sau “mult prea modest si cuminte”. Imaginea si pozitionarea ta ca persoana iti alege, in mod sigur, viitorul, adica asa cum interactionam cei din jur este definitoriu in toate relatiile, de orice fel. Spre exemplu, daca doresti sa te angajezi undeva si nu te mulezi imediat pe asteptarile angajatorului – echilibrul sau, sigur vei rata sa te angajezi, chiar de poate esti cel mai bun pentru acel job.

Ca prima idee, cred ca in Romania, momentan merge tehnica “te daca nu te dai tu mare, nu te da nimeni mare”.

Primul pas este “golddigger”. Vorbeste foarte mult, stie foarte multe, este conectat la tot. Au haine ce arata bine (nu de firma), si cum nu isi permit un telefon de 500 euro, spun ca nu au nevoie de el pentru ca este o prostie. Cautatori de neveste, soti si mine de aur ce sa-i scape de stadiul in care sunt. Vorbesc bine si sunt foarte alunecosi. Dar in acelasi timp, daca factorul de decizie a imaginii lor, a mai interactionat cu supraevaluati, sansele se minimalizeaza pentru ca inevitabil, cu cat mai multa interactiune cu factorul de decizie in prezentarea imaginii false, cu atat aceasta imagine scade in valori de aceea au foarte putina credibilitate, pentru putin timp. Reusesc sa agate doar studente, liceence si femei cu low self-esteem. Supraevaluarea merge foarte bine numai atunci cand nu exista contact permanent cu factorul de decizie. Unii se prind de asta si de aceea ii vezi foarte rar. In cel mai bun caz, un golddigger expert, va sta langa tine exact cat sa se foloseasca de tine, apoi va dispare intr-o serie de scuze si probleme.

Evolutia de la supraevaluatii “golddigger” este la “wanna be”. Supraevaluarea imaginii pe termen lung, din punctul de vedere a mediului ce te inconjoara. Adica haine, stil, masina, locuri. Foarte multi romani incearca sa isi ridice imaginea cu masina. De fapt, masina si telefonul este factorul principal de pozitionare in societatea romaneasca sau din tarile ce nu au istorie in spate(voi scrie despre asta in alt post). Fara casa, pentru ca nu isi pot permite una, dar cu masina, haine si telefon. Sparg bani in locuri selecte, chiar de sunt ultimii bani, vorbesc mult si chiar aparent, stiu multe si pe toata lumea. Lucreaza putin si ii vezi destul de des in cafenele scumpe din orice centru de oras. Ca exemplu, am un fost amic, ce are un… nu e nici studio, nici firma nici companie ci un apartament de design, haine second de marca si BMW X5. Dar doarme pe o relaxa intr-un apartament un pic mai mare decat o garsoniera. Sansele sunt mari sa fie in fiecare dimineata la cafea in zona Piata Alba Iulia din Bucuresti si dupa amiaza prin Mall Vitan la Gloria Cafe.

Si ultimul stadiu(cunoscut de mine) este “wanna be millionaire”. Acestia au depasit de mult cele 2 nivele de supraevaluati. Au bani, masini, telefoane dar nu au cat sa se sustina pe termen scurt. Ajung sa castige bani de pe urma imaginii lor, destul cat sa traiasca asa cum arata in imaginea lor, dar au prea putina minte sa poata sa sustina cu idei banii castigati, pentru a ii inmulti. Traiesc literalmente de pe o zi pe alta, iar atunci cand nu au bani imprumuta. Traiesc intr-un echilibru financiar precar, iar cand dau de bani, chiar de stiu ca maine e o alta zi, astazi ii cheltuie pe toti. Imaginea, hainele, masina, telefonul raman si vand in continuare asa zisa imagine de invingator. Ii gasesti rar prin malluri si cafenele, pentru ca doresc foarte mult sa se desprinda de “wanna be” style.

Apoi mai sunt serii mai mici de burghezi (cei ce se cred burghezi si stau la salar pentru ca sunt lenesi, strang bani doar cat sa isi poata cumpara o nevoie de moment), descurcareti (cei ce ii bine sa ii ai langa pentru ca iti pot face rost de orice), “numerologii” (cei ce au numere de telefon de la toata lumea), vorbaretii (cei ce te vor adormi de cate vorbe iti vor spune) si nu in ultimul rand smecherii (cei ce aspira la tot ce are un “wanna be” dar este mult prea prost sa fie “golddigger”). Da, exista si “the real deal” dar in principiu, aceia ori se comporta ca Becali, ori foarte retrasi.

3 Comments

  1. Damn si ca sa fiu modesta:))), nu m-am găsit in nici o caracterizare in rândurile de mai sus. Oare nu “oi” fi românca?!?:)))

  2. Ei, mai suntem si noi, aia normali…

  3. Iti dai seama ca si ei, astia descrisi de mine, scriu si ei “branduri de romani” din punctul lor de vedere!

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *